Sfaturi

In zona montana ...


          ... pentru o drumetie reusita si pentru linistea noastra a salvatorilor montani ... va rugam sa respectati urmatoarele …

                    … sfaturi pentru turisti

     Informati-va despre itinerarul propus, gradul de dificultate al traseului, precum si despre starea vremii; Luati si o harta a zonei;
     Alegeti echipamentul, materialele si alimentele necesare, în functie de anotimp si de conditiile meteo, prevazând si situatii deosebite;
     Porniti devreme la drum, dar evitati sa plecati singur;
     Dozati-va fortele si respectati regulile de igiena si alimentatie la efort.
     Informati cabanierul, salvamontistii sau vecinii asupra traseului pe care doriti sa-l urmati si ora aproximativa de revenire.
     Alegeti traseele în functie de pregatirea celui mai slab membru al grupului.
     Nu parasiti poteca. Urmariti marcajele si indicatoarele de pe traseu.
     Respectati restrictiile impuse pe anumite portiuni ale traseului;
     În cazul aparitiei unor dificultati sau a înrautatirii vremii, retrageti-va la cel mai apropiat refugiu sau cereti ajutor. În nici un caz nu lasati în urma pe cei obositi sau accidentati;
     În caz de furtuna sau descarcari electrice parasiti imediat creasta si nu va adapostiti lânga stânci sau copaci singuratici. Daca în caz de ceata trimiteti în cercetare pe cineva, acesta nu trebuie sa se îndeparteze mai mult decât îl puteti auzi.
     Nu faceti zgomot si evitati locurile cu pericol de avalanse.
     Nu consumati bauturi alcoolice înaintea sau în timpul drumetiilor.
     În caz de accident reactionati prompt si eficace pentru a proteja si a asigura accidentatul.
     În caz de ratacire pastrati unitatea grupului. Ramâneti treji si constienti. Miscati-va pentru a preveni hipotermia. Anuntati SALVAMONTUL.
     Ajunsi la cabana, respectati timpul necesar de odihna pentru a putea executa în bune conditii programul pentru ziua urmatoare;


          Fiecare îsi face rucsacul în functie de zona montana unde iasa, în functie de anotimp sau de conditiile meteo sau în functie de timpul cât dureaza iesirea. Nu va vom spune ce sa puneti în rucsac, va vom spune …

                    … ce nu trebuie sa lipseasca dintr-un rucsac

Pentru deplasare: bocanci; parazapezi; îmbracaminte lejera care sa nu jeneze si care sa nu va faca sa transpirati; busola si harta zonei sau un ghid îndrumator; bidon de apa; briceag; fluier; lanterna (nu uitati bateriile de rezerva); chibrite sau bricheta.
Pentru vreme rea: pelerina sau o canadiana impermeabila; pulovar gros sau un polar; caciula si manusi;
Pentru schimb: lenjerie si tricouri uscate (de regula protejate în pungi de nylon); încaltaminte de schimb;
Trusa sanitara trebuie sa contina minim: dezinfectant; comprese sterile; fese de diferite marimi; fese elastice; câtiva plasturi; un unguent pentru dureri musculare sau articulare si unul antibiotic; pastile analgezice si antibiotice.
Trusa de mici reparatii trebuie sa contina: ace; ate; nasturi; catarame;
Nu uitati: actele; banii (cardul); telefonul mobil.


          V-am "sfatuit" iar acum îndraznim sa va aratam mai jos câteva …

                    … reguli de comportare in zona montana

     Respectati si protejati muntele. Nu lasati "urme" pe unde treceti;
     Nu deteriorati amenajarile turistice, marcajele si indicatoarele;
     Respectati monumentele naturii si ariile protejate. Nu le deteriorati;
     Nu aruncati deseurile în zona montana;
     Nu faceti focul în padure sau în zonele interzise; Nu lasati focul nesupravegheat daca l-ati facut;
     Nu strigati si nu deranjati animalele salbatice. Nu încercati sa le prindeti ;
     Respectati orele de odihna ale vecinilor de cabana sau campare;
     Fiti pregatiti sa interveniti si sa oferiti primul ajutor celor aflati în nevoie;
     Orice turist sau practicant al sporturilor de munte aflat in zona montana este obligat sa respecte regulile zonei sau cele comunicate de catre rangeri, jandarmi sau salvamontisti.


          Pentru cei ce îndragesc muntele va vom arata mai jos …

                    … cele 10 porunci ale turismului de munte   (dupa Luis Trenker)

     1. Sa nu întreprinzi o ascensiune ce-ti depaseste puterile;
     2. Sa pregatesti cu de-amanuntul orice excursie, fie ca vei merge singur, cu prietenii sau cu ghizii.
     3. Sa nu uiti în munti ca esti o fiinta civilizata;
     4. Sa nu profanezi peisajul pe care-l strabati si sa nu "împodobesti" natura cu cioburi de sticla, hârtiute, cutii de sardele si alte ramasite;
     5. Fii bun camarad! Daca esti conducator, evita sa fi autoritar si încapatânat, încrezut sau îngâmfat.
     6. Respecta cabana tot asa cum îti respecti propria ta casa;
     7. Nu fura! Nu fura altora linistea, nici singuratatea ce-o cauta, nici perspectiva;
     8. Nu minti, nu exagera, nu fi laudaros! Chiar si ascensiunea cea mai dificila este putin lucru fata de alte realizari omenesti;
     9 Apara onoarea asociatiei tale si nu numai a aceleia a carei insigna o porti, ci si a acelei mari comunitati care ti-a facut accesibila lumea muntilor;
   10. Nu profana muntii prin mania recordurilor. Întelege le sufletul!

 
          Pentru cei ce îndragesc schiul va vom arata mai jos câteva …

                    … reguli de conduita ale schiorului   (Decalogul schiorului)

     1.Sa schieze în asa fel încât sa nu puna în pericol viata altui schior sau sa îi cauzeze acestuia vreun prejudiciu;
     2. Sa îsi adapteze viteza si maniera proprie de a schia potrivit pregatirii  tehnice, conditiei fizice, starii zapezii, gradului de dificultate al pârtiei, conditiilor atmosferice si densitatii traficului de pe pârtie;
     3. Sa îsi aleaga cu grija traiectoria pe care urmeaza sa coboare, în scopul protejarii schiorilor aflati în aval;
     4. Sa depaseasca schiorul aflat în aval fie pe partea dreapta, fie pe partea stânga, cu conditia ca aceasta depasire sa fie suficient de larga pentru o eventuala evolutie neasteptata a acestuia;
     5. Sa se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte si al celui din aval, ca atât el cât si alti schiori sunt în afara oricarui pericol cu ocazia traversarii unei pârtii sau reluarii parcursului dupa o oprire temporara pe aceasta;
     6. Sa evite stationarea pe pârtie, mai ales pe portiunile înguste ale acesteia ori pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul caderii, sa elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil;
     7. Sa utilizeze numai marginea pârtiei, în cazul în care este obligat sa urce sau sa coboare pe jos;
     8. Sa respecte îndicatoarele de semnalizare si balizele de marcare instalate pe pârtiile si traseele de schi;
     9. Sa anunte SALVAMONTUL în cazul accidentarii unui schior si sa acorde sprijin la transportarea acestuia daca este nevoie;
   10. Sa îsi decline identitatea în fata organelor abilitate, în cazul în care a fost martorul unui accident sau a provocat el însusi accidentul.

 
          Iata câteva…

                    … sfaturi pentru prim ajutor

     Plagile sau ranile produse prin caderi, lovituri, taieturi se curata cu antiseptic si se aplica un pansament steril.
     Rosaturile se curata cu o solutie antiseptica dupa care se aplica un plasture.
     Hemoragiile  se opresc cu un pansament compresiv.
     Contuziile se îngrijesc prin aplicarea unor comprese reci si pansamente compresive imobilizatoare.
     Entorsele cer asezarea în repaos a partii lezate, comprese reci si fasa elastica.
     Fracturile si luxatiile necesita imobilizare în atele. La cele deschise se va opri mai întâi hemoragia cu un pansament steril compresiv.
     Degeraturile usoare se vor trata prin frictionarea cu alcool a zonei afectate si înlaturarea cauzei degeraturii.
     Insolatiile se trateaza cu aplicarea de comprese reci pe cap; persoana fiind transportata într-un loc racoros.
     Muscaturile de vipera trebuie tratate cu calm, imobilizarea zonei afectate, lejerizarea hainelor si aplicarea de comprese reci (gheata). Se cere ajutor de specialitate. Nu încercati aspirarea veninului cu gura.
     Daca sunteti surprins de o avalansa debarasati-va de rucsac si bete de schi si încercati sa va mentineti la suprafata prin miscari de înot, tintind extremitatea conului de avalansa.


          În caz de urgenta e bine sa stim  câteva  variante de ...

                    … alertare în zona montana

     Telefonic la Dispeceratul National Salvamont, la numarul de telefon   0725 826668   Cum îl retinem cel mai bine? Prin apasarea tastei "zero" urmata de tastele literelor ce formeaza cuvântul "SALVAMONT", rezulta numarul mai sus aratat la care va raspunde un operator al dispeceratului. Deci:
                              0SALVAMONT
                             0 7 2 5 8 2 6 6 6 8

     Telefonic mai puteti alerta la Dispeceratul National de Urgente la numarul unic   112   sau la orice numere afisate la centrele sau refugiile SALVAMONT din zona.
     Ajutorul se mai poate solicita prin turisti sau la primul telefon, refugiu, canton, stâna, cabana sau orice alta asezare omeneasca.
     La anuntarea accidentului sau incidentului se va preciza obligatoriu datele de identificare ale victimei, locul de producere, diagnosticul prezumtiv, conditiile meteo, ora producerii si datele persoanei care anunta. Dupa aceasta se va astepta în zona de semnal apelul de verificare sau eventualele indicatii sau lamuriri care îi pot fi solicitate ulterior.

    În cazul în care nu este nimeni prin preajma si nu dispunem de un telefon mobil mai exista o modalitate de alertare:   Cum se da alarma ?   Alarmarea, care înseamna si chemare în ajutor, se face prin lansarea în spatiu a 6 (sase) semnale pe minut, la intervale egale între ele, adica un semnal la zece secunde. Semnalele lansate pot fi: luminoase, acustice sau vizuale. Semnalele luminoase se pot realiza cu diferite mijloace; noaptea: prin emiterea celor sase semnale de lumina cu ajutorul lanternei, a unui felinar sau a oricarei surse luminoase, sau prin lansarea a sase rachete de mâna, la intervale de zece secunde; ziua: semnalele luminoase se pot improviza cu o oglinda ce reflecta razele soarelui sau cu rachete de semnalizare. Semnalele acustice se pot lansa prin tipete, fluieraturi (executate din gura sau cu fluierul - chiar unul improvizat). FOARTE IMPORTANT: cele sase semnale, de orice natura ar fi ele se lanseaza fiecare la zece secunde, timp de un minut; între ele se face o pauza de un minut.   Cum se raspunde la semnalul de ajutor ?   Confirmarea ca semnalul de alarma a fost receptionat se face prin remiterea a 3 (trei) semnale pe minut: acustice, vizuale sau luminoase, fiecare lansate la douazeci de secunde unul de celalalt. Cel care cere ajutor trebuie sa continue sa dea semnale pâna cei ce vin sa-l ajute ajung lânga el, în acest fel accidentatul putând fi usor de reperat de salvatori. FOARTE IMPORTANT: cel care a receptionat semnalul de chemare în ajutor este obligat, dupa ce a raspuns celui care l-a lansat, sa alerteze imediat cea mai apropiata cabana, statie meteorologica, orice alta unitate care ar putea transmite mai departe alarma sau sa anunte grupurile cele mai apropiate de turisti care la rândul lor trebuie sa alerteze formatiile SALVAMONT.